luni, 29 decembrie 2014

Viața la 60 de ani

Cu câteva zile în urmă s-au încheiat alegerile la care cititorii erau invitați să aprecieze vârsta semnatarului acestor rânduri. S-au exprimat 15 voturi valabile; din cei 15 cititori, 12 (adică 80%) sunt de părere că am peste 60 de ani. Tot așa crede și google, habar nu am de ce.

Când, la încheierea votului, am aruncat o privire în poll, mi-am adus aminte o poezioară pe care am compus-o cu multă vreme în urmă:

Fructe de mare

Un sultan
stă în ocean
și atunci când nu-l vedem
se desfată în harem,
cu-o sirenă
și-o balenă,
o meduză
cu ventuză,
o delfină
și-o rechină.
Dar o caracatiță
stă numai la cratiță,
ca să aibă fiecare
din belșug fructe de mare.

Nu știu ce mecanisme psihologice au stat la baza acestei aduceri aminte. Aș vrea totuși să vă gândiți la mine ca la un fel de opus al acestui sultan depravat. Sunt o persoană modestă și responsabilă, un stâlpușor al societății; am concepții democratice. Mi se pare foarte nedrept ca acea caracatiță să stea numai la cratiță. Și mă întreb cum se descurcă sultanul în ocean; eu nu știu nici măcar să înot.

Cum e viața la 60 de ani? probabil că frumoasă. Mi se pare că perioada cea mai grea din viața omului e de obicei cea cuprinsă între 50-60 de ani, vârstă pe care nu mi-a atribuit-o nimeni. La 60 de ani, cred că ai trecut un anume hop și ești mai relaxat.

Probabil că am deja acest sentiment de relaxare. Când mă plimb cu fiu-meu, câteodată îl strig, mai ales când face vreo prostie, ”Nepoaaateeee!”.

Un comentariu:

  1. Se prea poate să ți se tragă rezultatul sondajului de la Nepoaaateeee! ăsta, mai știi?! Eu mai mult de 45 nu ți-aș fi dat, dar nu din zgârcenie, pe cuvânt! :)

    Cât despre biata caracatiță, osândită pe nedrept la cazna cratiței, spun drept că e posibil să-și aibă rădăcina în dorința-mi nesăbuită (dar perfect îndreptățită) de a avea cât mai multe brațe (așa... ca Vishnu) atunci când onorez bucătăria cu prezența-mi... Ciiine știe câte... gospodine or mai fi gândit ca subsemnata?!

    RăspundețiȘtergere