E limpede că un gând nu poate fi întru totul la fel a doua oară. Nu putem avea de două ori același gând. Un obiect al gândirii nu poate fi, deci, identic cu ”el însuși”, pentru că a doua lui prezență este deja alta. Desigur, există o suprapunere a celor două prezențe, care s-ar putea numi mai bine ocultare a primeia de către a doua.
Putem spune că A este identic cu A doar dacă A este cineva. Cineva asemenea cu noi înșine.
În afara principiului identității, gândirea logică este însă imposibilă. Pentru a putea gândi logic, atribuim calitatea de a fi asemenea cu noi înșine oricărui obiect. E ca și când i-am acorda suflet și conștiință oricărui A. Problema este că noi chiar le dăm suflet obiectelor gândite. Un suflet care nu le aparține, care va trăi și după ce ele vor dispărea o dată cu gândirea sau înainte de dispariția ei. Legătura dintre A și A este dată de sufletul lui A, o fantomă a identității, pe care noi o aducem în lume.
Noi, adică eu și tu, cel care exiști doar acum când scriu și spun ”noi”; ai putea fi și tu o fantomă, dar ești mai degrabă o iluzie fără suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu