Respectul pentru proşti

„Nu trebuie să fii cât un munte de mare ca să poți judeca. Ci de-ai fi cât o neghină, ori cât un fir de colb, dacă ai în căpușorul tău scânteia dumnezeiască ce cuprinde lumea, ți-i de ajuns: știi ce ești, de unde vii și-ncotro trebuie să te îndrepți.” Gândirea aceasta i-o spusese gânganiei o furnică."

( Emil Gârleanu, "Cât un fir de neghină" )

"Dacă te rătăceşti în România, cel mai bine e să o iei spre est, către Delta Dunării."

( Bear Grylls )

*

 Cu câţiva ani în urmă se iscase pe la noi un scandal în jurul unor permise auto false. Nu m-a interesat situaţia, dar m-am întrebat atunci ce îl poate face pe un om fără mari probleme de sănătate, care ştie să scrie şi să citească şi are un IQ acceptabil să opteze pentru un permis auto fals în loc să se ducă, ca tot omul, la examen.

Fireşte, examenul se poate pica. Probabil că există examene pe care unii nu le trec niciodată. Şi asta e o problemă? Se pare că da, mai ales prin prisma utilităţii examenelor. Însă există examene destul de inutile pe care mulţi le driblează chiar din prima, evitând riscul de a le pica. Probabil că, dacă pici examenul, înseamnă că eşti prost. Iar societatea noastră are foarte puţin respect pentru proşti.

E mai bine să fii isteţ şi nemernic decât prost şi cinstit. Acesta este semnul inferiorităţii noastre.

Cred că o societate e cu atât mai avansată cu cât are mai mult respect pentru proşti. În zilele noastre există, bineînţeles, un cult al inteligenţei (practicat mai ales de cei autointitulaţi "atei").

Să fii prost sau să nu gândeşti e poate cel mai mare păcat din acest punct de vedere religios.
Însă, pe alocuri, adoratorii inteligenţei şi-au dat seama că acest mirific vierme mental se complace în propriul cerc vicios. Şi că, de multe ori, "simpletonii" gândesc nu mult, dar bine; suficient cât să ieşi din cerc, dacă îi înţelegi şi pricepi că handicapatul eşti tu.