Cine mi-a furat voturile?

În lipsa mea au dispărut foarte multe voturi de la sondajele din dreapta paginii. Incredibil.

365

La a 365-a postare am un sentiment de greutate supraponderală. Când articolele s-au adunat cât zilele într-un an, te întrebi ce va urma. Pe blog, probabil că nu mare lucru, și așa bate vântul pustiei pe aici, de ceva vreme.

În univers, însă, nu uitați de Solstițiul de vară. Chiar am capturat un ecran google în care am subliniat pasiunea românilor pentru astronomie:

Castitate

După multă vreme am deschis din nou o sticlă de Timișoreana, altădată berea mea de zile gri. Sub capac scria ceva; poate că pentru mine, un autentic mesaj în sticlă.
Era scris, cu litere mari de tipar, cuvântul NECAST. Bine, știam și eu.

Probabil că dacă eram cast primeam o ladă de bere. Doar cei cu adevărat caști merită o ladă de bere picată din cer.

Ziua femeii

”-Făt-Frumos, Făt-Frumos! Ia-ți avuțiile, ia-ți și nevasta și trăiți sănătoși, că am scos până acum dintr-însa patru balauri și i-am lăsat numai unul, că nu e bine să rămâie femeia fără nici un drac.”

(dintr-un basm popular românesc; colecția ”Povești nemuritoare”, editura Ion Creangă)

Kasto Cha?

Azi mi-a vizitat blogul unul din Nepal. Foarte tare.

Hai, coșar...

Mărțișoare ceva mai frumoase pe străzi, anul acesta. Multe ”handmade”, lucrate cu gust; însă...
Problema e că nu am găsit niciun coșar frumos. Am căutat. Degeaba. Până la urmă am luat unul care seamănă cu Dracula. Unde sunt coșarii, unde e funinginea de altădată? Poate au curățat-o prea bine și s-au dus și ei.

Cioara și câinele

Azi dimineață am văzut de aproape o cioară (Corvus frugilegus). Acesta a fost cel mai important lucru din dimineața asta, sau chiar de azi. Eram cu soția mea în drum spre o stație de autobuz.
-E frumoasă pasăre cioara asta, am zis.
-Trebuie să mai ieși prin natură, a răspuns nevastă-mea.
Apoi, ceva mai încolo, a apărut un câine ”comunitar”; un dulău destul de frumos, probabil rudă cu vreun terrier. Avea blana plină de scaieți, ceea ce a înduioșat-o pe nevastă-mea.

În momentele care au urmat i-am explicat nevestei că acel câine e un animal de pradă și, în cazul unei catastrofe naturale sau antropice, oamenii rămași în viață vor fi vânați de către haitele de câini. Majoritatea oamenilor ar fi un fel de butoiașe de carne și grăsime, alergând stângaci pe stradă.