Dădacele

”Copilul o dădacă,
Copilul o dădacă,
Ura, drăguța mea,
Copilul o dădacă!”

În aceste vremuri prospere, o dădacă -femeie angajată pentru creșterea și îngrijirea copiilor mici- are un salariu destul de bun. Îi ajunge pentru traiul zilnic, pentru mici economii și, în plus, pentru a plăti salariul încă unei dădace care să aibă grijă de copilul ei. La rândul ei, și această dădacă are un copil; salariul îi ajunge și ei pentru traiul zilnic, pentru mici economii și, în plus, pentru a plăti salariul încă unei dădace care să aibă grijă de copilul ei. La rândul ei, și această dădacă are un copil; salariul îi ajunge și ei pentru traiul zilnic, pentru mici economii și, în plus, pentru a plăti salariul încă unei dădace care să aibă grijă de copilul ei. Și așa mai departe.
Această înșiruire ar putea continua la infinit, însă, în condițiile din prezent, nu se poate, deoarece nu există un număr infinit de oameni.
Ajunge să spunem că ultima dintre dădace are un copil care este îngrijit chiar de prima dintre dădace, căreia îi plătește salariul, unica sursă de venit a acesteia. Desigur, asta înseamnă că salariul primei dădace -și al tuturor- se diminuează de la o lună la alta.
Nu e însă o problemă, deoarece, în aceste vremuri prospere, puterea de cumpărare a banilor crește mereu; și, chiar dacă salariul oamenilor scade, ei își pot cumpăra, de la o lună la alta, mai multe lucruri din mai puțini bani.