joi, 20 octombrie 2011

Virtuale

La ce bun să te mai duci la budă, când poţi să-ţi iei o budă virtuală?
În primul rând, e-buda este foarte mică, o poţi duce cu tine, există versiuni pentru telefonul mobil. Nu mai ai nevoie de toalete ecologice.

Apoi...gândiţi-vă de exemplu câte titluri încap într-o bibliotecă digitală. Vă imaginaţi cât poate să încapă într-o budă virtuală?

marți, 11 octombrie 2011

Creierisme

Se zice că omul poate supravieţui cu doar una din cele două emisfere cerebrale, care e în stare să preia funcţiile celeilalte.

Să zicem că luăm un individ uman şi, cu o drujbă (=husqvarnă, fierăstrău mecanic) foarte performantă îi tăiem creierul în două părţi independente, care se pot descurca amândouă pe cont propriu, ceva gen diviziunea celulară.

Se pune întrebarea care din cele două părţi poate fi considerată legal omul iniţial? Dacă este căsătorit, care jumătate de creier rămâne căsătorită cu nevasta? Care din ele e proprietarul apartamentului, al diplomei de facultate? etc.
Sau nici una?

Presimt că măcar una din cele două părţi va fi teribil de ghinionistă şi o va considera pe cealaltă drept cauză a nefericirii.