365

La a 365-a postare am un sentiment de greutate supraponderală. Când articolele s-au adunat cât zilele într-un an, te întrebi ce va urma. Pe blog, probabil că nu mare lucru, și așa bate vântul pustiei pe aici, de ceva vreme.

În univers, însă, nu uitați de Solstițiul de vară. Chiar am capturat un ecran google în care am subliniat pasiunea românilor pentru astronomie:

Dansul omului-crocodil

( poveste pentru ultimele ore ale anului )

Uneori, dacă nu întotdeauna, timpul e o melodie sau un ritm. Din vidul, din pierderea infinită dintre două sunete răzbate uneori până la mine o viziune: un om îmbrăcat în crocodil, sau poate un om-crocodil, care dansează în ritmul ascuns al timpului; biped și legănându-și coada. În jurul lui nu e nimic; pare că dansul omului-crocodil e lumea însăși, cu toate formele ei, sau asta vrea să-mi spună. Câteodată omul-crocodil mai scoate și el sunete; un hârâit înfundat, de crocodil, care amuțește clipa, poate ca o amintire a morții.
Nu am văzut niciodată chipul omului-crocodil; cred că e chipul meu. Doar o mască, poate.

Viața la 60 de ani

Cu câteva zile în urmă s-au încheiat alegerile la care cititorii erau invitați să aprecieze vârsta semnatarului acestor rânduri. S-au exprimat 15 voturi valabile; din cei 15 cititori, 12 (adică 80%) sunt de părere că am peste 60 de ani. Tot așa crede și google, habar nu am de ce.

Când, la încheierea votului, am aruncat o privire în poll, mi-am adus aminte o poezioară pe care am compus-o cu multă vreme în urmă:

Fructe de mare

Un sultan
stă în ocean
și atunci când nu-l vedem
se desfată în harem,
cu-o sirenă
și-o balenă,
o meduză
cu ventuză,
o delfină
și-o rechină.
Dar o caracatiță
stă numai la cratiță,
ca să aibă fiecare
din belșug fructe de mare.

Nu știu ce mecanisme psihologice au stat la baza acestei aduceri aminte. Aș vrea totuși să vă gândiți la mine ca la un fel de opus al acestui sultan depravat. Sunt o persoană modestă și responsabilă, un stâlpușor al societății; am concepții democratice. Mi se pare foarte nedrept ca acea caracatiță să stea numai la cratiță. Și mă întreb cum se descurcă sultanul în ocean; eu nu știu nici măcar să înot.

Cum e viața la 60 de ani? probabil că frumoasă. Mi se pare că perioada cea mai grea din viața omului e de obicei cea cuprinsă între 50-60 de ani, vârstă pe care nu mi-a atribuit-o nimeni. La 60 de ani, cred că ai trecut un anume hop și ești mai relaxat.

Probabil că am deja acest sentiment de relaxare. Când mă plimb cu fiu-meu, câteodată îl strig, mai ales când face vreo prostie, ”Nepoaaateeee!”.

Oldie but goldie: Aruncarea măciucii din farfurie

Pentru că Soarele se scaldă de-o vreme în această zodie retro în care m-am născut și eu (și în ton cu ultimele scrieri -hotărât sportive- de pe blog), m-am gândit să redau aici o postare mai veche. Îmi aparține și e din 2011, pe un forum unde azi nu mai intră nici Chupacabra, anume sport365.ro/forum. O găsiți și aici, cu tot cu comentarii. O, tempora! ...

***

 

Aruncarea maciucii din farfurie este un sport cu valente olimpice, inrudita cu atletismul si tirul cu bata.

Proba se desfasoara dupa cum urmeaza.

Proba A
Concurentul trebuie sa alerge de la linia de start pana la o alta linie (numita linia de lansare), tinand in maini o farfurie pe care trebuie sa stea in echilibru o maciuca ( optional - o bata de oina, un copan de strut). Daca maciuca nu sta vertical in echilibru sau daca nu ajunge la linia de lansare in timpul maxim admis, incercarea se considera ratata.
Ajuns la linia de lansare, concurentul trebuie sa lanseze maciuca din pozitia de echilibru, incercand sa o propulseze cat mai departe.

Se puncteaza 2 chestii:

1. timpul de alergare intre linia de start si cea de lansare (cat mai mic, preferabil)
2. distanta parcursa de maciuca dupa lansare (cat mai mare, preferabil)

Proba este redata schematic mai jos

Proba B
La proba B nu exista linie de lansare. Concurentul alearga de la start timp de 30 de secunde dupa care lanseaza maciuca.
Se puncteaza distanta totala parcursa de maciuca.

Poezie cu gândac

La lumina crepusculară a becului de pe hol, intrată pe ușa întredeschisă, fircăleam ceva în caietul cu poezii. Eram întins pe vreo patru cincimi de canapea; partea rămasă era ocupată de nevastă-mea, care privea și ea în hârtiile ei, concentrată ca un scrib din Egiptul antic.
O seară (sau noapte) destul de pașnică; însă, deodată, am auzit strigătul fatal: ”UN GÂNDAAAC!”
-Hă? unde? a întrebat poetul.
-Acolo..., a îngăimat nevastă-mea, cu o voce foarte feminină.

Atunci am zărit și eu exploratorul pe covor; un flăcău destul de consistent, 5-6 cm, maroniu, cu antene lungi. În lipsă de altă armă, l-am turtit cu caietul de poezii.
Șmaf. Și mare parte din creatură a ajuns un terci gândăcos, întins peste o poezie din caiet. După un moment de reflecție, am rupt fila, am împachetat gândacul în ea și am aruncat-o la coș.

-Dragă, m-ai făcut să distrug o poezie, mi-am anunțat nevasta. O mare pierdere pentru umanitate.

Și m-am întins la loc pe canapea.
Într-adevăr o pierdere. Aș putea să rescriu poemul; însă, dacă ar fi același poem, ar avea altă formă. Iar dacă ar avea aceeași formă, ar fi un cu totul alt poem.

Când am aruncat la coș gândacul învelit în poezie, încă mai mișca dintr-o antenă.

Virtuale

La ce bun să te mai duci la budă, când poţi să-ţi iei o budă virtuală?
În primul rând, e-buda este foarte mică, o poţi duce cu tine, există versiuni pentru telefonul mobil. Nu mai ai nevoie de toalete ecologice.

Apoi...gândiţi-vă de exemplu câte titluri încap într-o bibliotecă digitală. Vă imaginaţi cât poate să încapă într-o budă virtuală?

Creierisme

Se zice că omul poate supravieţui cu doar una din cele două emisfere cerebrale, care e în stare să preia funcţiile celeilalte.

Să zicem că luăm un individ uman şi, cu o drujbă (=husqvarnă, fierăstrău mecanic) foarte performantă îi tăiem creierul în două părţi independente, care se pot descurca amândouă pe cont propriu, ceva gen diviziunea celulară.

Se pune întrebarea care din cele două părţi poate fi considerată legal omul iniţial? Dacă este căsătorit, care jumătate de creier rămâne căsătorită cu nevasta? Care din ele e proprietarul apartamentului, al diplomei de facultate? etc.
Sau nici una?

Presimt că măcar una din cele două părţi va fi teribil de ghinionistă şi o va considera pe cealaltă drept cauză a nefericirii.

Chiromanţie

Ieri mi-am studiat pentru vreo câteva minute liniile din palmă, cu ajutorul unui mic ghid online. S-ar zice că am o viaţă destul de nefavorabilă, dar cea mai nasoală mi se pare chestia că nu mă bucur de viaţă (zice şi din astea în palmă). Pe undeva e o contradicţie, dar nu am găsit-o încă.

Traducerea cuvântului "Job"

"Job" se traduce prin "Iov", "Book of Job" prin "Cartea lui Iov" (http://en.wikipedia.org/wiki/Book_of_Job)

În esenţă, asta înseamnă că jobul este o probă de anduranţă, după exemplul biblicului Iov, care, după multe suferinţe, a obţinut şi vremelnica fericire pământească, un fel de ieşire la pensie, înaintea celei cereşti.

Marcel şi Bănel

Mie, sincer, îmi place cum cântă Marcel Pavel. Mi se trage de la o emisiune unde a cântat "Otchi tchornya". Dacă nu te uiţi la el în timp ce cântă, poţi avea uneori un sentiment înălţător.
Cred însă că aseară Imnul trebuia cântat nu de Marcel, ci de Bănel.

4 sfaturi de călătorie

-Dacă nu ştiţi ce să vă cumpăraţi de mâncare, luaţi-vă ceva cu brânză, pentru că brânza se mai mănâncă fără probleme şi stricată

-Luaţi-vă integrale de rezolvat în tren

-Căutaţi-vă o victimă a conversaţiei; altfel aveţi şanse mari să ajungeţi una

-La oprirea în staţii, încercaţi să păreţi cât mai voluminos şi asertiv, aşa încât să daţi impresia că e incomod pentru cineva cu adevărat voluminos să se aşeze lângă dvs.

De ce nu o să ajung preşedinte

Răspunsul e simplu: pentru că nu trezesc încrederea populaţiei.

Asta se vede cel mai bine în mijloacele de transport în comun, unde, de obicei, nu se aşează nimeni lângă mine, chiar dacă e aglomeraţie. Uneori am văzut mămici cu copii în braţe care preferau să stea în picioare şi cu ei în braţe o jumătate de oră în loc să se aşeze ori să îi aşeze pe locul liber de lângă mine.

Cineva mi-a zis că e din cauza bărbii. Nu ştiu ce să cred. Am avut, totuşi, un preşedinte cu barbă, pe care l-a votat majoritatea naţiei.



În vara asta, într-un tren personal, eram singur pe banchetă; era liberă şi bancheta din faţă şi locurile de alături. A oprit trenul în gară şi a intrat un ţigan, un rrom binecuvântat care, din întâmplare, avea şi un miros deloc discret şi şi-a aprins şi o ţigară (teoretic, dacă fumezi în tren amenda e de vreo 500 de roni, parcă); acest concetăţean s-a aşezat de cealaltă parte a culoarului şi, în scurtă vreme, toate locurile de lângă el au fost pline cu cetăţeni mai puţin pitoreşti, în timp ce locurile de lângă mine au rămas libere. În cele din urmă s-a aşezat şi în faţa mea două babaure, din lipsă de locuri. Alţii au preferat să stea în picioare, în timp ce locul de lângă mine era, ca de obicei, gol.



Totuşi, există oameni care se mai aşează lângă mine şi, probabil, m-ar vota. Aceştia sunt de obicei rromi, rockeri, neoprotestanţi (în costum cu cravată sau cu batic în cap) ori turişti străini.

Dealtfel, cu altă ocazie, tot un ţigan român (în România) m-a luat drept turist german şi, ajutat de alţi cetăţeni de diverse etnii, a încercat să lege o conversaţie cu mine. Din păcate, nu prea cunosc limba germană.



Asta m-a făcut să mă gândesc serios asupra carierei mele viitoare. Probabil că nu aş fi un bun preşedinte, dar, cu seriozitate şi perseverenţă, aş putea deveni un bun turist german.

Lejerie

Vizigotul Belferic

nu face, deloc, nimic.

Cronicarul vrea, pe bune,

să-i dedice nişte rune,

să rămână-n historíe

dar n-a găsit ce să scrie.

La pescuit

Aflat în trecere trecătoare pe aici, vă dedic un videoclip existenţialist ce descrie animat lupta omului cu sistemul abisal.

Zeul inconştient

Cei care nu cred în niciun zeu cred de fapt într-un zeu inconştient, care nici măcar el nu ştie că există. Dat fiind că zeul, prin definiţie, este mai presus de noi şi ştie mai multe ca noi, dacă el nu ştie de sine, nici noi nu ştim.
Acest zeu inconştient ar putea fi retard sau mahmur.

Masa şi timpul

Vreau să slăbesc două săptămâni în cinci kilograme.

Elvis

Pe vremea cand ai mei pastrau inca obiceiul antic si barbar al sacrificarii unui porc consacrat sarbatorilor de iarna, am avut ocazia sa am grija pentru scurta vreme de un astfel de porc, caruia i-am dat numele Elvis, datorita expresiei sale faciale.

Elvis era obez, ceea ce, pentru un porc, nu e rau.
Era atat de gras incat nu l-am vazut niciodata stand pe 4 picioare, ca toti porcii. Elvis statea numai in fund, semn al unei evolutii spre o conditie superioara. Am observat ca mancatul din troc ii este dezagreabil. Elvis manca boabe de porumb direct din cana cu care li se turna altor porci in troc; alt semn de superioritate. Ii mai dadeam mere, pe care le clefaia din palma.
Elvis mi s-a parut un porc melancolic, poate depresiv. In general era orientat cu ratul spre vest, admirand desigur apusul soarelui si avand nostalgia Europei.

Cand l-am taiat, ai mei au convocat o adevarata armata de oameni, date fiind dimensiunile lui Elvis. Un lucru care s-a dovedit de prisos. Elvis nu s-a zbatut inutil pentru viata. Am avut impresia ca nu taiem un porc, ci un miel. Ai fi zis ca se plictisise sa traiasca, ori se resemnase intr-un mod mistic.

Despre cai si caini

Am remarcat ca englezii de la televizor sunt foarte atasati de animale domestice, mai ales de cai si caini. Cred ca, pentru a deveni mai interesati de umanitate si aproapele lor, englezilor trebuie sa li se explice ca si oamenii sunt tot un fel de cai sau caini.

In româna exista proverbul "nu mor caii cand vor cainii", ceea ce inseamna ca nechezatorii sunt mai nobili decat latratorii. Românilor le place mai ales murgul, un fel de cal mai brunet care apare in folclor, desi majoritatea cailor din România sunt roibi.

Cand se spune "mance-te-ar lupii" inseamna ca te blestema cineva. Cand se spune "te mananca cainii", sau "iti mananca cainii din traista", inseamna ca esti prostovan sau inadaptat.

Eu as vrea ca, pe langa caini maidanezi, sa avem in România si cai maidanezi. Caii maidanezi probabil ca ar manca panselutele din rondurile de flori; mie mi se pare ca aceste panselute sunt niste flori nu prea sociabile, se uita la mine cu suspiciune si intr-un mod meschin.

( imaginea este de la www.infogradina.ro)

Caii maidanezi insa, nu prea exista. Aia din Delta sunt cai deltisti.
Exista cai pe maidane, insa apartin unor proprietari (care, de obicei, nu sunt englezi). Daca exista cai maidanezi, inseamna ca se ascund bine si necheaza doar in orele mele de somn.

Rupţi de realitate

Îmi place această sintagmă ambiguă care are sensul sensului vieţii: ne rupem de realitate sau realitatea ne rupe.

Google şi Gugalanna

Gugalanna era un taur celest sumerian (vezi http://en.wikipedia.org/wiki/Gugalana ). Mă gândesc că Google este un avatar al lui Gugalanna.

Taurul este un animal care îşi rumegă mâncarea, o metaforă pentru faptul că trăieşte din amintiri recente. Aşa este şi Google, care înlocuieşte realitatea cu o lume a impresiilor predigerate.

Taurul este în general destul de forţos. Am văzut pe Discovery o turmă de vreo 15 lei care abia au pus jos împreună un bivol african. Gugăl este un taur cu creştere exponenţială; în curând toţi leii şi tigrii posibili vor fi, pe lângă el, doar un fel de mâţe.