marți, 3 februarie 2015

Tinerețe, haine grele

Aproape toți oamenii răi (=evil, wicked, dacă nu știți româna) par mult mai tineri decât sunt. Nu se hrănesc cu roua dimineții, nu trăiesc în armonie cu Universul și nu se încarcă cu energii cosmice; sunt vampiri adevărați, sug sânge de unde nu poate vaca să dea cu coada.

Majoritatea tinerilor par mai în vârstă decât sunt; dar tinerețea e o vârstă grea în tot regnul animal. Nu văd de ce la oameni ar fi o situație diferită. Tineri amărâți, care își cultivă maturitatea și o minoritate de adulți perfizi, care își cultivă tinerețea; două aspecte triste ale vieții.

2 comentarii:

  1. Cu toate că admir mult ceea ce scrieţi, de data aceasta nu sunt de acord. Vă pot arăta multe poze ale mele în care mulţi pot spune că arăt mult mai tânără. Abia în ultimii ani am început să arăt mai aproape de vârsta mea. ŞI totuşi am fost un om foarte pur şi cuminte şi bun ca pâinea caldă, spuneau unii. Am întâlnit şi alte femei deosebit de suave şi cu adevărat bune sufleteşte în aceeaşi situaţie cu mine, păreau foarte tinere. Ceea ce aţi scris seamănă cu prejudecata multora că femeile frumoase (altă categorie năpăstuită şi judecată greşit) ar fi rele.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu mi-ați prezentat niciun argument contra.
    Eu am spus că oamenii răi par în general mai tineri decât sunt. Este rău => pare mai tânăr.
    Nu am afirmat și reciproca (pare mai tânăr=> este rău).

    Despre femeile frumoase nu știu ce să zic și nu știu dacă ne-am referi la aceleași entități.

    RăspundețiȘtergere