Privind departe o Sahară;
Stă neclintit, calm și solemn,
De parcă seamănă c-un tren.
Se scurge-amiaza către seară
Și nici un tren nu mai e-n gară;
Doar ziua-și pleacă lung aripa
În ape vechi scăldându-și clipa,
Iar muștele mai leneș zboară,
Picându-i leului pe geană;
Sub ea, un ochi se pierde-n zare,
Căci vremea nu e de plecare.
Dar mai târziu, când vocea sună,
Din depărtări leul se-adună;
De-a lungul șinei, întru seară,
Pășind departe spre-o Sahară.
(Această poezea mi-a fost inspirată de Bujorel, care denumește cu același cuvânt leul și trenul.)
 |
| Leu - Wikimedia |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu