vineri, 5 octombrie 2012

Culoarea toamnei

Am un văr în Constanţa. Avem acelaşi nume de familie, însă suntem veri de gradul al cincilea; s-ar putea spune că suntem rude îndepărtate.
Verii mei primari îmi sunt desigur mai apropiaţi, nu doar ca grad de rudenie; însă copiii noştri şi copiii copiilor noştri vor fi din ce în ce mai străini unul de celălalt.
Aceasta mi se pare una din marile dureri pe care le aduce timpul; copacii cresc ramificându-se. Înaintăm despărţindu-ne de noi înşine.
Iar creşterea unui copac seamănă uneori cu difuzia unui fir de cerneală în apă.

Se spune că toţi oamenii provin din Africa şi sunt de fapt foarte înrudiţi între ei.
Când au ieşit din Africa subsahariană, strămoşii noştri au pătruns într-o lume nouă, în care au dat de urşi (aceştia, se spune, nu au ajuns la sud de Sahara, deşi prin alte locuri au trecut din proprie iniţiativă Ecuatorul). Îmi imaginez că, într-o bună zi, nişte urşi mai radicali se vor strânge la un miting şi ne vor vorbi pe înţelesul nostru de primate, scandând şi purtând pancarte gen "Omenire, marş acasă!", "Înapoi în Africa!".

*

O soluţie împotriva disoluţiei temporale este ciclicitatea, timpul regăsirilor. Sunt şi eu unul din oamenii profund impresionaţi de trecerea anotimpurilor.

Dacă aş renaşte o dată cu natura, asta s-ar întâmpla primăvara; însă fiecare primăvară mi se pare absolut nouă, liberă, nelegată de nimic din ce-a fost. Nu pot să mă regăsesc în ea.
În schimb, orice toamnă mi se pare veche; orice toamnă a mai fost cândva. În toamnă mă regăsesc ca un pas pe loc, care nu are niciun drum deschis şi nu mai poate continua.
Te-ai aştepta ca o primăvară nouă să curgă spre o toamnă nouă; însă, după an şi an, pe noi drumuri poposesc pe acelaşi ţărm. Atunci când revii la tine însuţi, nu mai poţi merge mai departe.

Toamna e o lungă monotonie; oricâte culori pare să aibă, ele sunt reflexe ale uneia singure. E o nuanţă de albastru, care mai demult se numea "mieriu"; culoarea prunelor brumate şi a serii încă luminoase după ce dispar ultimele raze de soare.
De dinăuntru, această culoare răzbate din toate lucrurile atinse de toamnă, chiar dacă frunzele stinse sunt înveşmântate în giulgiu solar, galben şi roşu.

9 comentarii:

  1. Toamna e galbena. Galben inchis, inspre portocaliu si rosu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dacă şi peste o lună vei rămâne singurul care îmi comentează pe blog, voi opri comentariile.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu nu ti-am mai comentat pentru ca deobicei citesc la munca, trimis pe mail, acolo neavand acces la blogosfera. Stiu ca e important sa primim feed-back. Mai esti suparat pentru ca am publicat lista aia de cumparaturi? Saptamana viitoare ti-am pregatit o alta surpriza pentru care vei fi si mai suparat.

    Toamna e anotimpul meu preferat, dar nu asta asa calduroasa. Aia cand ploua mocaneste si sunt 12-13 grade. Atunci e optim pentru un drum prin tara, cu masina mica. Sa vai vezi o mnanastire, o padure, ceva.

    Tu faci si poze? Le ai puse pe undeva? Sunt curios.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce am scris mai sus nu prea are legătură cu feed-back-ul.

      Sunt convins că la faza cu lista nu te simţi nici acum. Bine că mi-ai spus, ca să nu îţi mai citesc blogul săptămâna viitoare.

      Poze pe net am foarte puţine, pe celălat blog al meu.

      Ștergere
  4. Eu iti vizitez blogul constant; mai citesc si recitesc postarile, comentarii, comentez in minte, si il hranesc pe Mishu.

    Cred ca oamenii ar trebui sa stie si cum se pot juca cu Mishu, cum il pot hrani si cum el se bucura daca il mangai cu un click :)

    RăspundețiȘtergere
  5. O, vă mulţumesc foarte mult. Părea că am rămas pe un fel de planetă pustie, numai eu şi cu Leonardo.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ei, ma-ndoiesc: sarpele boa este ocupat cu elefantul sau, iar vulpea este o vulpe prietenoasa, nu se mai ocupa ea cu de-astea :)

    RăspundețiȘtergere