Ziua bărbatului

Viaţa tinde să-şi epuizeze elementul masculin. Mi-am dat seama de asta încă de când eram elev.

Din fragedă pruncie, fiinţa omenească intră într-o lume guvernată de femei. Mama, pe urmă educatoarea, învăţătoarea şi o liotă de profesoare care mai de care. Copilul învaţă că femeile deţin monopolul corectitudinii, ştiu aproape totul şi pun note.

Am rămas foarte mirat de faptul că toţi scriitorii de care am învăţat la şcoală erau bărbaţi, în timp ce toate profele de română erau femei. Iar profa de muzică ne povestea despre compozitori morţi de multă vreme, aşa încât am început să cred că bărbaţii sunt un fel de specie dispărută. Ceva în genul unor strămoşi mitologici, deştepţi, dar dispăruţi, care şi-au lăsat opera moştenire femeilor, să o predea mai departe în şcoli. 

Fireşte că şi noi, ca şi taţii noştri, eram un fel de bărbaţi, dar cumva modificaţi genetic ori decăzuţi din drepturile naturale, ca animalele de la grădina zoologică, ori ca nişte câini pekinezi ai căror străbuni au fost, se spune, lupi.

Într-un fel sau altul, bărbaţii au reuşit să supravieţuiască până în zilele noastre, deşi duc o viaţă mai ascunsă. Cei mai mulţi din ei trăiesc intens şi mor destul de repede. În viaţa intimă a bărbatului au avut loc, în ultimele sute de ani, nişte transformări remarcabile. La majoritatea lor, rolul vieţii sexuale a fost preluat de viaţa etilică, mai intensă şi de multe ori mai aventuroasă. A apărut şi stresul, un fenomen feminin, care nu exista pe vremea când bărbaţii îşi dădeau cu bâtele în cap. 

În societate dă totuşi bine ca bărbatul să semene cu un bărbat adevărat, deci cu un mort vechi de câteva secole. 

Femeile au militat pentru egalitatea dintre sexe pentru că în mintea lor este un mare egal ( = ). Mintea bărbatului este bazată doar pe inegalităţi. Când dă de o relaţie de egalitate, bărbatul rămâne perplex, ca o muscă turtită cu pliciul; şi-a pierdut dimensiunea, universul s-a înţepenit.

În această stare de perplexitate se află azi specia masculină. 

Un semn că se va pune capacul peste noi este faza cu "ziua bărbatului". Avem şi noi o zi, suntem trecuţi la etc., ca un fenomen anonim. Am ajuns, în fine, ca animalele de laborator, care au şi ele o zi mondială (pe 24 aprilie).