O abordare a fenomenului de ghinion

Pentru că am oarecare tangenţe cu vânătoarea, m-am gândit să privesc ghinionul ca pe un insucces la vânătoare.

Se spune că un leu singur are o rată a succesului la vânătoare de 17-19%, iar leii care vânează în grup - de 30%.
Ar trebui ca leul să aibă o perspectivă destul de sumbră asupra vieţii - din 5 lucruri pe care le începe, îi reuşeşte maxim unul. Totuşi, leii par destul de optimişti, deşi nu prea veseli.

Mult mai bine e să fii hienă în grup. Grupul de hiene are un succes la vânătoare de 74%, în timp ce o hienă singură - de doar 15%. Totuşi, dacă ai succes cu grupul respectiv, partea proastă e că trebuie să-ţi împarţi prada cu hienele.

Aşa stând lucrurile, trebuie să ne privim realist, cu compasiune şansele, ca nişte carnivori vicioşi ce suntem.

Un moft

Până nu demult credeam că vinovaţii responsabili pentru insomniile mele sunt în primul rând societatea şi apoi zgomotele din natură (în speţă am un vecin cu bormaşină).

De fapt insomnia este un moft. Singura chestie pentru care merită să te trezeşti din somn este foamea.
Probabil că acesta este şi motivul real al intrărilor mele în starea de veghe; de obicei, însă, nu mănânc imediat după ce mă trezesc, semn că îmi pierd motivaţia şi plutesc în derivă prin micul ocean al vieţii.

Ferme

Foarte puţini oameni care consumă cu plăcere carnea de găină ar tăia cu mâna lor vreo găină vie. Când văd cu ochii mei o vietate şi are loc între noi un fel de comunicare interpersonală, nu prea îmi vine să o sacrific pentru pofta de mâncare, a mea sau a altuia.

 Am putea de exemplu să înlocuim carnea de pui, porc sau vită cu cozile de şopârlă. Dacă îi rupi coada unei şopârle, îi creşte la loc; nu trebuie să omori şopârla, este regenerabilă. Uneori îi cresc chiar două sau mai multe cozi. Dacă oamenii s-ar fi ocupat cu munca de selecţie, am fi avut azi rase de şopârle cu cozi multe şi gigantice, la care restul corpului ar fi fost doar un apendice minuscul la generosul mănunchi caudal.
 În zilele noastre, mă tem că vom fi nevoiţi să apelăm la dubioasa inginerie genetică pentru a obţine o reptiliancă placidă, având cozi rotofeie cu aromă de căpşuni, porc şi pizza.

 O soluţie mai bună ar fi poate fermele de organe. De ce să tăiem păsările, când avem nevoie de exemplu doar de pulpe? Pulpele de pui pot creşte singure în laborator, dezvoltându-se fiecare din câteva celule (prelevate iniţial dintr-o singură pulpă foarte gustoasă). În viitor vor exista ferme de pulpe, crescute natural la sol; pulpele vor face ţop, ţop, ţop, mişcându-se circular pe un strat de nisip şi prundiş, din când în când scurmând prin el ca o găină întreagă. Vor fi şi ferme specializate în aripi de pui (pentru "chicken wings"); imaginaţi-vă aripioarele zburând bezmetic printr-o sală, ca liliecii.
 Şi ferme de cozi de purcel, un lan de cozi îmbârligate, legănându-se în bătaia vântului.

O-cultisme

Când eram mai tânăr îmi doream să mă ocup de lucruri oculte; nu pentru că mi s-ar fi părut fascinante, ci pentru că a fi "ocultist" mi se părea o ocupaţie onorabilă şi corectă. Nu e oare corect şi cinstit să te ocupi de lucrurile reale şi adevărate, de dincolo de suprafaţa lucrurilor, nu de bla-bla-bla ?

Din păcate, însă, discursurile multor practicanţi ai ştiinţelor şi artelor oculte nu sunt nici logice, nici mai presus de logică, ca să mă exprim politicos. Iar din punct de vedere afectiv (eu am mari nevoi afective, mă uit la telenovele), aceşti indivizi seamănă destul de bine cu Baba Cloanţa, eventual trecută printr-o schimbare de sex.

În acest domeniu, comunitatea locală nu îmi place. E clar că, dacă mă voi ocupa vreodată de chestii oculte, voi fi un fel de magician haiduc, pe cont propriu. Iau şi discipoli, dar numai cu arcanul.

Catwalk

Anul acesta mi-am înscris din proprie inițiativă blogul la o chestie numită roblogfest , un eveniment care își propune să coaguleze bloggerii din România și care este ca orice lucru românesc.

Scopul prezenței mele acolo -nu-i niciun secret- este acela de a captura niște cititori și a promova lupta contra mâzgii malefice.

Vreau să le transmit celor care ajung pe blogul meu căutând pe google ”viata in Cretacic” și ”cum sa construiesc o afumatoare” că îi iubesc și contez pe votul lor la roblogfest. Dacă mă trezesc cu zero voturi, să vă bântuie Cretacicul !

Luminile orașului

În fiecare seară de duminică îmi place să privesc luminile străzii, mai ales când e tăcută.

Aș rămâne până dimineața dincolo de vreun geam, să beau ceva, încet, într-o dugheană ori chiar într-o agenție bancară luminată cu neoane. Poate că noaptea nu s-ar sfârși. Ori poate că, de dincolo de geam, imaginea mea s-ar estompa treptat și ar dispărea în lumina zilei, înainte ca oamenii treziți din somn să tropotească spre noile munci.

Despre sens

Cuvântul ”sens” mi-a intrat în vocabular probabil o dată cu sintagma ”sens giratoriu”. Când eram mic știam un singur sens giratoriu, mare și tare; mi se părea enorm.
Mai apoi, ”sens unic” mi s-a părut o chestie implacabilă, ceva în genul destinului. Târziu, au început să-mi placă străzile cu sens unic, pentru că puteam merge pe mijlocul străzii în sensul contrar (mașinile puteau veni doar din față și le puteam evita ușor).

Poate că în tot ce înțelegem prin ”sens” (înțeles, semnificație) se ascunde săgeata timpului. Vectorizăm. Dăm lucrurilor curgerea timpului; sau a unui timp, mai mult sau mai puțin sublim și cosmic, deși mă tem că e același.
Dacă n-ar fi îmbârligarea sensului giratoriu, probabil că n-am fi conștienți că înțelegem, deși am înțelege pe rupte.

Omul e lacom de sens ca o știucă; are reflexul înghițitului în gol. De aceea, înghite la fel de bine și nonsensul, până i se face foame (și simte un gol existențial).