Poate că mai scriu, dar nu în locul în care am dat de ei, adică pe câte un blog sau pagină de internet. De obicei îi poți găsi tot pe internet, pe la altă adresă; dar nu mă obosesc să-i caut. Dacă îi mai caut, îi caut tot la vechea adresă, chiar dacă le-au crescut buruienile prin curte. Am obiceiuri de sedentar, probabil.
Acolo, la vechea adresă, am găsit cândva ceva care mi-a plăcut; am citit ceva cu adevărat. Citești cu adevărat doar lucrurile pe care nu le-ai fi putut scrie singur niciodată.
Presupun că pe bloguri scriu încă oameni, nu Chupacabra. Apoi, aceiași oameni nu mai scriu, cu lunile sau cu anii; uneori chiar își șterg blogul, împreună cu două-trei comentarii de-ale mele. Pe câțiva din ei îi puteți găsi la ”blogroll”, mai către coadă; poate cu excepția lui Nautilus, care sunt chiar eu.
Nu e mare lucru, dar -pentru mine- are partea lui de bizar.
Poate că, ori de câte ori simți părăsirea și pustietatea unui loc, ești în pragul casei cuiva plecat de-acasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu