marți, 24 ianuarie 2012

Profesori

Eu şi colegii mei de şcoală am rămas multă vreme ataşaţi de tovarăşa învăţătoare din clasele 1-4. Când am intrat în clasa a cincea ni se părea că am rămas singuri în univers; dar, până la urmă, ne-am adaptat.
Pe vremea când eram în liceu, însă, tovarăşa-doamna învăţătoare nu mai era învăţătoare, ci angajat de succes al unei firme. Ţin minte că am rămas un pic pe gânduri când am aflat vestea; era ca şi când un drum s-ar fi închis în urma mea. Destul de trist, cu toate că drumul are sens unic şi oricum nu te mai poţi întoarce.

Profesorii care mi-au plăcut -oameni serioşi- şi-au văzut de drum: cancer, infarcturi, iar unul din ei a intrat cu motocicleta sub un camion. Acum -prin forţa împrejurărilor- încep să-i apreciez mai mult pe cei care au rămas în viaţă.
O să încerc să-i mai vizitez câteodată, chiar dacă nu m-am ataşat deloc de ei; cred că poţi afla oricând foarte multe lucruri de la un profesor. Oamenii aceştia cu pălărie sunt ca nişte ciuperci fermecate într-o pădure ostilă.

2 comentarii:

  1. Prin clasa a 3-a sau a 4-a am avut o serbare la scoala. La serbare se si canta. Dintr-un motiv sau altul, am retinut o strofa. Nu era obligatia mea s-o memorez, n-aveam veleitati muzicale sau recitative. Pur si simplu am retinut-o:
    Invatatoarea mea din clasa intai/Acum de-aici din clasa va pleca/Se duce sa invete alti copii/Copii ajunsi la varsta de-a invata.

    Posibil s-o fi recitat-o o fata de care-mi placea, nu mai tin minte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Învăţătoarea mea nu mai învaţă copii; şi-a mărit însă (de vreo 3-4 ori) venitul lunar. Nici copiii nu mai sunt ce-au fost :)

      Ștergere